De Domnul când am fost chemată,
De chipuri dragi înstrăinată,
Purtam poveri ce mă dureau
Și gânduri rele mă-nfașau.

Pe un meleag străin și nou,
Domnul mi-a dat un bun ecou:
Printre străini, El a zidit
O soră dragă, blândă-n chip.

De unde știa ea oful meu?
Că mi-e sufletul trist și greu?
Doar Domnul Sfânt o îndemna
Și prin ea mă binecuvânta.

Deși cu mulți copii la masă,
Ea îmi făcea viața frumoasă;
Dădea daruri pe ascuns, mereu,
Zicând: „Totul e de la Dumnezeu”.

Mă îmbrățișa cu dragoste sfântă,
O bunătate ce nu se cuvântă,
Și tot ce dădea cu mână curată,
Primea înapoi însutit, de îndată.

Avea o inimă fără pată,
Cu zâmbetul cald ca altădată,
Iar când în cale ea îmi ieșea,
Mai mult de mine se bucura.

Numele ei nu-l pot divulga,
Puțini sunt aceia ce fac ca ea,
Căci într-o lume de patimi plină,
Ea e o floare de har și lumină.

Nu mulți pot fi în duh ca ea,
Să poarte în taină crucea grea,
Să ierte, să roage, să împlinească
Și în iubire să tot crească.

Acesta-i rodul, semnul curat,
Al omului de Domn salvat,
Al celui ce face totul discret,
Fără de laudă, fără regret.

Un prieten rar e greu de găsit,
Un suflet ce iubește nespus, neclintit;
E un dar ce coboară de sus, prin har,
Să ne stingă în suflet orice amar.

Rugați-vă, deci, pentru iubire,
Să fim uniți toți în veșnicie,
Prin fapte bune și brațe deschise
Spre inimi de dor și dureri învinse.

Fiți buni, simțitori și tari în credință,
Căci Domnul ne dă azi biruință;
Isus e cu noi în orice nevoi...
Crezi tu că El este și aici, cu noi?